Monarhistii
http://www.petitieonline.ro/sondaj-s26340044.html
In mijlocul agitatiei cu alegerile prezidentiale, se pare ca s-a trezit ideea politica in general, nu numai politicienii aspiranti si alegatorii fermecati de panouri colorate. Si, dintr-o coma alcoolica (de palinca, probabil, bauta plangator prin ajunul epocii comuniste), si-a revenit spiritul monarhic al natiunii. Lozinci, trimiteri la unire, Mircea cel Batran si alte chestii trecute.
Oricum, cei ramasi inafara hipnozei panourilor electorale si, mai important, neconvinsi de campania antimonarhica purtata in sistemul comunist, si simpatici casei regale, nu sunt destui pentru a face o diferenta. Base n-are inca de ce sa-i fie frica. Pasarica.
Noapte in care tacerea se uita
E un monstrulet cu ochi de pisica la fereastra mea, s-a asezat acolo de la apusul soarelui si ma priveste cu interes. (Sau cu foame.) Pisicul nu vede nimic, prin apartamentul cu geamuri mari se plimba somnambuli care imi repeta obsesiv ca trebuie sa intru in jocul lor, prin tot felul de tertipuri si apoi, ca ultim resort, santaj emotional. Somnul e un pretext pentru invocarea tuturor icoanelor pagane din templul meu linistit, si arderea lor, si dansul prin cenusa. Vocile plangatoare, pline de repros, pline de regrete si iertari sunt cantec de sirena si ma cheama sa ma pierd pe mare. Somnul era, candva, moarte mica, si acum este opusul mortii: pierdere in existenta infinita. Delir umplut de ochii spectatorului meu tacut, care asteapta.
Ideea de “nevoie” trece peste “dorinta” si “asa se face”, iar eu simt nevoia sa ma sustrag pentru mai mult timp experientei sufocante a propriului creier out of control, sau a universului care mi se revarsa in capatana cand sunt cu garda jos. Poate nu-mi place nici culoarea asternuturilor de bumbac, sau patul prea ingust, sau draperiile trase peste ochii de pisica din geam.
It’s 3 am – I might be lonley
Toate ideile pierite din saptamani intregi de opozitie minora mi se aduna in cuvinte ca niste pumni inclestati a furie, a retineri infinite. Am incercat sa tratez moartea dorintrei de a mai gandi cu somn de forta majora, si toate gandurile mi s-au revoltat. Deja e razboi civil pe aici, cu strazile orasului pustii si cladirile prafuite care mi-erau atat de dragi lasate in paragina, ba chiar in pericol de bombardament.
Egoismul, in regrete si reprosuri, se manifesta ca valuri de ura, care ard in mutenie si dor cu o durere prea bine cunoscuta. Cosmarurile din fiecare noapte imi controleaza dictatorial potenta emotionala, pana cand niciun minut al zilei nu mai gaseste la mine vreo urma de mila, vreun rest de compasiune umana. Egoism sau indiferenta, empatie tocita pana la radacinile nervoase, contorsionata patetic.
“such a poor, wretched creature”, departe de orice asteptari pe care cineva ar putea sa le dedice vreunei creaturi cu potential oarecum viabil. Oricum, mereu m-au iritat asteptarile pe care unii isi permit sa mi le aplice.
I have no promises to keep
Degeaba se intuneca inainte de noapte, si nu mai are niciun rost sa ploua. Orice conglomerat de emotii atrage dupa sine violenta (cel putin cognitiva), imaginea masacrului unei imagini.
Politicienii se straduiesc sa legalizeze unele droguri, sau sa se maimutareasca reciproc pentru aceasta initiativa, si eu astept camerele video la coltul strazii, se fim inchisi intr-o bula de “constiinta sociala”, sa uitam complet de acea entitate din spatele zidului propriilor carnuri. “Ego” si “lifestyle”, identitate facila prin “ce faci”, “ce vrei”, mult mai usor de controlat decat realitatea difuza a propriei cognitivitati. Oglinzi pe toti peretii, dar din cele de sticla, care se sparg si care iti captureaza sufletul, deci oglinzi reale, fara difuzare in pixeli sau cliseistica localizata. Oglinzi pe care sa le acoperi de fiecare data cand tii doliu, la fiecare Sf. Andrei.
Nu mai este la moda sa fii razboinic (nu stiu sa fi existat vreodata, cu adevarat, o categorie de razboinici, asa cum sunt prezentati ei in istoria mitizanta, dar a existat, cu siguranta, o perioada in care oamenii si-au dorit sincer sa fie vazuti ca facand parte din acea categorie; eventual, si-au dorit chiar sa se poata considera ei insisi, cu toata sinceritatea, ca fiind niste “razboinici” demni de invidiat), insa mai exista reminescente ale visului despre eroi. Reverii, toamna, la amiaza, despre senzatia de piele, carpe si pamant din jurul unui maner de fier. Durerea difuza din muschi, dupa ce ai intrecut limita rezonabila de efort intr-o zi (sau mai multe). Frigul din oase, mizeria suportata cu greu. Apa uscata pe obraz, praf naclait, gulere tepene la bluze de canepa. Lana care freaca, iti smulge un strat de piele, si senzatia fericita a caldurii usturatoare peste pulpele jupuite.
arzi, incepi sa arzi
Intinsi pe pamant “aproape inghetat”, inconjurati de cadavre (sau “aproape”), asteptam sa ninga. Atat ne mai lipseste, nu-i asa, sa ne ninga, sa fim uzi si reci si sa intepenim tacuti. Inca o gura.. mai bine in cana, pot trece un deget prin toarta, nu trebuie sa-mi infasor degetele fierbinti (inghetate) in jurul unui pahar aproape curat. Ghilimele si paranteze, pana aici am ajuns, la parametafore ironice si patetism de tejghea mizera.
De vreo doua luni nu mai exista noapte, spre disperarea dependentilor de belle epoque, nici stele-ghid nici lumini din strada, numai halucinatii de suflet deshidratat. Orasul e pe “mute all”, unghiile mele nu mai zgarie (nici macar in carnea transparenta de pe antebrate, nici macar in rozul palmei), am un virus si trebuie reinstalat windows-ul.
“Undo.”
And miles to go before I sleep
Septembrie se termina prea putin grandios, in voci de caini aproape de miezul noptii. E frig in asteptarea ploii, romantism caldut in nostalgia zapezilor (din carti postale, din carti despre Mos Nicolae). Urechi diafane de pisica, inghetate si fluturatoare, vant rece care umfla cliseistic draperia. Flori marunte, colorate strident, prin iarba galben-boratura. E exasperant frigul asta semi-sezonic, nici nu stii daca e cazul sa porti manusi, maybe it’a all in your head… Oricum, in aceste circumstante mai mult decat incomode, somnul se aseamana mai mult cu o capitulare in directia mortii, o coma din care visezi vag, delirand de departe, la viata de zi cu zi traita doar luna trecuta.
tell me how you’ve never felt delicate or innocent
Carnea ta moale, albastruie, de copil trecut, cheama a moarte.
Crize de nervi, pe dinauntru sau urlatoare , degeaba iti tai ghearele
vrajitoareo,
degeaba iti fierbi hainele in cazan, cu vopseaua neagra, si iti tragi parul peste fata
si te acoperi cu dantele spasite.
Doliul tau e o insulta si vei fi gonita din pragul bisericii.
Asta pentru ca nu te trazneste de sus.
Nu-ti face iluzii, Dumnezeu nu iarta
asa usor, iar tu nici macar nu te-ai spovedit, asta e mandrie,
cu manusile tale din catifea (innegrite si ele) nu esti in post, nu
ceri iertare, vezi, vezi sa nu ajungi
pe rugul pe care ti-l meriti!
Ai noroc daca nu te gonesc de aici cu furci si pietre!
Rupe-ti hainele si freaca-ti fata cu cenusa, sa semeni cu dihania careia i te prostituezi,
curva, curva dracului,
strigoaica, te vedem cum umbli noaptea, in tacere, pe poteci purtand oale de lut
cu blesteme, cu facaturi de moarte,
nebotezato, nu te vor ingropa in cimitir,
si-ti vor taia capul inca inainte sa te puna in pamant,
si nimeni nu va sti in ce colt de lume
te mananca viermii.
I dreamt I was missing
Titlu preluat din versuri de rock american, dar post-waking-ul nu s-a derulat nici macar intr-o vaga similaritate. Rock’n'roll suicide prin dizolvarea necesitatii de a exista in propria inconstienta. Ma ingrop intr-o lume de patetisme si self-pity degradanta, atat de departe de mandria mea in haine ronciulite, mirosind a static, a non-timp.
Din melodrama mea lipseste romantismul, presupun. L-am sufocat sub perne, pe la 11 ani, la fel cum am inecat eroticul in cada de baie, la 13. Poate, intr-o alta viata, as fi putut fi Caril Ann Fugate, sau tipa din “Time Bomb” de la Kidney Thieves, sau chiar Angelina Jolie din filmul aferent (nu actrita, doamne fereste, cu un card de copii si retete de “salvare”). Abandonata in satul bunicilor pana pe la 15-16 ani, poate as fi fost mai umana, mai shakespeare, Bruce Springsteen sau chiar Pink Floyd. Instead, iata-ma vampirizand trupul molatec al fiintei care a fost, si care ar fi putut sa fie, in alte circumstante.
