Parfum de iunie tarziu
Un buchet de sanziene galbene, infipt intr-un pahar si plasat strategic pe singura tablie a dulapului dintr-o camera neobisnuit de mica, poate raspandi indeajuns de mult parfum incat sa faca aerul din acea camera gros, dulce si ridicol de nostalgic.
Iunie de iarba
Apare gainusa si se leaga
de cuc tacerea, de fete frumusetea
de luna se leaga pruncii
de apa se leaga moroii.
Canta prin poiene aratarile
si prin geamurile voastre bat uitarile;
curge cerul peste noi
in siroaie pedepsitoare sa ne stinga
focurile.
Alegeti regele in noaptea ielelor:
prin poiene se dau lupte
si se plimba vrajitoare dupa ierburi.
Asteptam sa se lumineze calea
spre catelul pamantului si comorile lui,
dar pana atunci hai sa privim
spectacolul nemort-neviu.
Ritual
Ich hab ein Kind in mein Keller versteckt, ein kleines Kind das drei Tage lang geschrien hat, aber jetzt schweigt es endlich. Jedes Tag Koch ich für das Kind, und jedes Tag isst es garnichts. Nein, mein kleiner Gast ist nicht verzogen, bloß ist es besser wenn er nicht isst, sondern nur zu essen möchte. Dieses letzte Tag hat mir das Kind geflüstert, “Bitte, es tut weh, bitte schiebe das Teller nur ein klein bisschien näher zu mir” und ich musste lachen. Wie naiv so ein Kindchen doch sein kann! Und dann habe ich ihn erklärt das es doch alles umsonst gewesen wäre, wenn ich ihn jetzt das Teller vorsetzen wurde. Das kleine Kind hat schon wieder mit dem weinen begonnen, nur ohne tränen jetzt. Wie sinnlos, und doch ist das seine einzige Antwort für mich. Macht nicht. Nur noch neun tage und die Nacht der Killer-Blumen wird meine Rache Himmelswert schießen. In ein paar tagen wird das Kind auch schon schweigen, aber bis dann muss ich noch kochen, damit er niemals aufhört zu wünschen und zu begehren. Sein Hertz, um als Bezahlung würdig zu sein, muss von Lust und Hass und Pein jenseits des Lebens erfüllt sein.
piele alungata
Skin is a thing that, when on the outside, it keeps the inides in.
Blaaa, e doi jumate si nu pot dormi de frica insomniei.
Poezie post-psihedelica in care nu ma pot imbata destul si inchid fereastra ca sa nu-mi iau zborul.
Am pierdut diacriticele undeva pe drumul dintre calculatorul vechi sa asta nou. Macar e mai curata tastatura.
Cacofonez. Cacofoniez. Cacofonicesc.
isterie tacuta
Mi-a batut, noaptea, un strigoi
In catul usii, ca sa ceara
Un ac si fir, sa-si coasa
Hainele rupte, poate parul,
n-a specificat ce intentie are
asupra acelor si atei mele.
M-am facut ca nu-l aud,
mi-am facut cruce cu limba, in gura,
mi-am tinut vocea inchisa in spatele acelei cruci
si a nodului din gat. Multa frica
mai poate trezi cate o patanie de-asta.
El a mai batut insistent
De cateva ori pana
Si-a dat seama ca am de gand sa-l ignor si sa
Ma agat de rozarii, isterica in
Tacerea mea.
Dupa ce si-a parasit locul m-au cuprins
Obisnuitele sentimente de vina, de regret pentru
Atitudinea asta nepoliticoasa, oare
l-am insultat, si oare
acum se gandeste cu ura la mine?
Ma simt vinovata si pentru ca, in egoismul meu prea omenesc,
Imi pasa mai mult de
Gandul ca poate si-ar dori sa se razbune
Decat de imaginea lui plangand
Pe dupa vreun zid sau
La radacinile vreunui copac.
escape artist – Eroul intrerupt
Suntem prinsi in trupurile astea carnoase, separeuri izolate, frustrante, grupate in geografia ridicola a curtii unei inchisori cu ziduri de beton. Afara exista doar in imaginarul colectiv, libertatea, in cel individual. Independenta se contureaza in posibilitatea de a vizita, fara vreo restrictie, alte corpuri de inchisoare. Libertate totala, intimidanta, menita doar aventurierilor neinfricati, inseamna sa circuli la infinit in spatiul dintre betoanele care sunt sfarsitul lumii.
Am auzit povesti despre cei care au evadat temporar din carne, s-au plimat plutitori printre ciment, au aruncat priviri peste ziduri si vin sa ne aduca mesajul exteriorului.
In zilele umede, cand trotuarele sunt patate cu balti, melci eroici strabat suprafete asfaltate, infruntand pericolul pantofilor grabiti care evita apa, dar nu si casutele lor lucioase, in cautarea unui paradis-legenda. Cu privirea mea cuprinzatoare, de divinitate marginal interesata de soarta unui melc timid, recunosc viitorul sumbru care il asteapta pe exploratorul eroic: a parasit o gradina inverzita (stropita sau nu, cine stie ce monstrii personali au gonit melcul din eden). Se indreapta spre un desert de asfalt, populat cu pantofi nepasatori si roti inconstiente. Nu are nicio sansa de supravietuire, si, oricum, ajungand pe cealalta parte, ar gasi o gradina cvasi-identica, lipsita doar de familia sa moale si cleioasa. Intervin providential, ii dau cateva palme (cu un deget, pe casuta) ca sa se desprinda de asfalt, supunandu-se vointei mele supreme, si il intorc in paradisul parasit. Nu e raiul, copile, dar mai bine de atat nu are cum sa-ti fie.
Demons haunt at night
Nimic din ce am fost peste zi nu ramane intreg la doua ore dupa apusul soarelui. Sunt Fiona, dar mai putin verde, maidegraba arsa si acoperita de rani care se cicatrizeaza doar la lumina, si luna le deschide, crud, noapte de noapte. Steaua mea invizibila apune odata cu soarele- cata inutilitate in aceasta existenta care se anuleaza prin orarul nepotrivit.
E mai si imi dau jos cerceii doar ca sa-i uit pe propria noptiera (da, asta e pentru tine), cerceii mei raman acasa o vreme, e vacanta la cercei.
De atatea valuri emotive (ha ha emo), aproape ca am uitat: e mai, si aerul e dulce cu miros de salcami. Salcami innebuniti de atata muzica veche. Iarba mangaietoare si furnici isterizate (ups, iar m-am intins pe un musuroi), si tot frigul din mine poate fi exorcizat de soarele care-mi topeste pielea alba. God,e aproape vara. Mi-am inchis ochii intre pereti destul de mult incat sa uit de soare, sa nu simt caldura si sa nu vad ca se usca liliecii. Sakura am ratat-o complet, dar macar mi-am revenit la timp pentru salcami. Prevad teii, literalmente, ii verific regulat sa vad in ce stadiu au ajuns. Ignor furnicile, pe cat se poate, si sesiunea (mission impossible), dar astept trenurile pana la mare/munte/strand/Zalau, intr-un escapism de care aproape ca uitasem.
Clockwork, jazz, gothic tophats si ruj rosu rosu mai lasati-ma cu moderatia, nu e semn de = intre moderat si echilibrat. E o lume de entuziasm dezorganizat si cate o tona de inghetata din fiecare flavour, nu cu scopul uitarii, ci pentru a mai imbogati din culorile lumii in care mi-a fost frica sa ies lunile astea.
Urban decay that is not me
Zilele trec anti-cathartic, timpul se pierde printre masuratori de tristete veche si durere proaspata, dar fada, ecouri de senzatie. Masor adancimea pamantului reavan, inca rece (soarele de mai l-a incalzit doar la suprafata), prevad o vara cruda in care sa ma infofolesc, salopeta de gropar prin vocatie.
Cuvintele altora or fi mai curate, dar sunt departe de mine si de inaltimile, de micimile sufletului sters care prefera uitarea comoda. Prea putin comoda, de fapt. Scaune grele imbracate in catifea prafoasa, miros subtil de mucegai, covor ros si dezordine veche: camera infernului meu sartresc nu are ferestre. Aerul e irespirabil, deja imi simt fruntea si ceafa umede, buzele fierbinti, probabil am nasul rosu si nici macar nu mai stiu sa plang.
