Cocotel’s Weblog

Am visat azi noapte că mă descalţ şi îmi văd labele picioarelor pline de sânge gros, uscat. Prin ceaţa placidă care îmi înconjoară de obicei visele, lăsându-mă un narator omniscient la marginea propriei mele lumi, priveam spre picioarele mele însângerate cu mirare, fara frică însă, şi fără să simt durere. (nu simt niciodată durere în vis) Am început să spăl sângele gros, gelatinos, straturi coagulate peste straturi proaspete. Mi-am dezvelit, cu aceeaşi mirare prea puţin umană, degetele lipsă, carnea putrezită din care lipseau bucăţi.  Mi-am rupt o bucată din degetul mare al piciorului drept. Nu mă durea, nu simţeam nimic, parcă nici nu erau ale mele şi totuşi le ştiam ca făcând parte din mine. Mă gândeam că au degerat, că mi-am cumpărat pantofi incomozi şi că am mers prea mult pe jos.

M-am trezit când a intrat sora mea în cameră, păstrând în minte imaginea degetului mare de la piciorul drept, spălat de sânge, din care tocmai rupsesem o bucată de piele şi tendon.

Табор уходит в небо

Табор уходит в небо

http://youtube.com/watch?v=Y2aog3PuDqg

Cred ca trebuie sa fii sau foarte “cumpatat”, sau extrem de orgolios ca, pe la (aproape) 20 de ani, sa nu-ti fi dat inca niciodata seama ca de fapt nu esti chiar asa destept precum credeai. Pun “cumpatat” in ghilimele pt ca mi se pare un cuvant demodat, impotriva caruia exista medicamente si sfaturi care ocupa sectii intregi din reviste de femei. Nu e ok sa fii la locul tau, continut, ne-flashy. Dar, in situatia in care esti totusi asa, chiar daca toata lumea te condamna pentru lipsa ta de elan capitalist de a te vinde scump, macar stii sigur ca nu risti sa te supraevaluezi. Nu trebuie sa-ti fe frica de ziua in care lumea iti va dovedi ca esti cam prost. Tu oricum esti convins deja de asta. Intradevar, poate ca esti mai destept decat crezi, sau sunt ceilalti mai prosti decat iti par, dar cu siguranta ca sansele tale in societate se vor ridica la pretul pe care tu singur t-l scrii pe eticheta.

De aceea, e indicat sa fie un pret mare. Vinde-te scump. Nu esti proprietatea patronului, asa cum insinuau comunistii, ci esti proprietatea ta, personala. Ai voie sa fumezi si sa mananci fast-food si sa nu te imbraci niciodata dupa temperatura de afara, si nimeni nu va avea dreptul sa te dea in judecata pentru ca le-ai distrus proprietatea. Esti al tau. Poti sa te autoevaluezi. Deci, permite-ti sa fii orgolios, doar nu pot sti altii ce e in ograda ta. Eticheteaza-te “destept”! Cine crezi ca isi va lua timp si va consuma energie incercand sa te reevalueze? Poate vreun prof, sau vreun idiot cu prea mult timp liber, dar e usor sa le arunci o privire superioara si va fi evident ca eticheta lor nu se ridica nici macar la un nivel la care sa i se permita sa-si dea cu parerea asupra etichetei tale. Timpul tau e atat de pretios cat il faci tu sa fie. Daca ai orgoliul destul de mare incat sa nu te indoiesti niciodata de nivelul intelectului tau, nici nu vei intalni vreo pedica in a-i convinge pe altii cum sta treaba.

Dar mai exista o varianta.Poti sa ai orgoliul de a crede in statutul tau de “destept”, si de data asta ghilimelele au rolul de a accentua pozitia ridicola de adjectiv absolut a cuvantului, doar pana la proba contrarie. Atunci risti sa iti fie dovedit intr-o buna zi ca, totusi, nu esti. Pur si simplu, nu esti unul dintre “desteptii” acestei lumi, daca aceasta categorie exista. Cum am mai spus, nimeni nu poate dovedi unui public faptul ca tu nu esti un geniu ascuns, insa poate sa ti-o dovedeasca tie. Sau poti sa o afli singur. Te poti izbi de zidul unui text sau a unei situatii care iti este indescifrabila, pe cand altii o dezleaga cu usurinta. Poti intalni un om care, cu multa dezinvoltura, se descurca mult mai bine decat tine in domenii in care credeai ca excelezi.

Si atunci stai sa te gandesti, simtind cum degetele ti se racesc si respiri tot mai greu, si iti pui intrebarea oribila : oare sunt mediocru? Cum poti sa-ti dai seama daca exista macar o limita clara peste care pasesti pentru a ajunge de la “destept”la mediocru? Nu-ti pui problema ca ai putea fi prost, nici nu exista aceasta posibilitate. Ti-ai dovedit in trecut abilitatile. Si ai crezut ca ajung pentru a te transforma in ceva special, deasupra normalului, intr-un om repsectabil. Si acum stai si te intrebi daca, oare, esti un supraom cu pana la cauciuc, sau trebuie sa-ti schimbi uleiul la motor, sau pur si simplu esti o dacie vopsita metalizat?

Iti curat jegul adunat la capul patului.
Dupa ce am frecat podelele innegrite si am curatat urmele de
grasime prafuita de pe pereti,
Am lustruit capacul de la buda pana cand nu a mai ramas
nici o urma de urina.
Mi-au crapat mainile si mi-a mers
oja de pe unghii, si arat ca o gospodina neingrijita,
ca o nevasta de bisnitar.
Mi-e cald si am transpirat si imi imping cu mana murdara si crapata
parul de pe frunte. Ma doare spatele.
Am bratele subtiri si mi se pare ca sunt doar
o prelungire de la coada mopului.
Imi spui ca am slabit si eu stiu ca nu pot sa renunt
la bucati din mine, si ca eul meu e limitat,
deci nu conteaza cat mananc. Voi ramane mereu la fel.
Ma inchid in camera mea,
in camara mea de fapt, cu hartiile mele.
Nu sunt ecologista, imi plac acele cadavre subtiri de copaci,
imi place sa le machiez cu vorbele mele.
Ale mele toate, in camara mea in care nu poate sa intre
praful.
Am tras draperiile saptamana trecuta, si mi se pare
ca afara s-a schimbat deja peisajul, si tu
ma astepti la usa, nu la geam.
Peisajul tau a ramas acelasi.
Il imprastii uneori pe jos, pe mobila, pe mine
si ma pierd pe sub el si trebuie sa curat.
Bunica spala geamurile de sarbatori.

Nu am spalat ferestrele.
Si nici nu am sters de praf abajurul lampii.
Lumina rece de toamna nu are voie sa murdareasca
lipsa jegului tau.

I feel like i’m naked in front of  the crowd ’cause these words are my diary screaming out loud and I know that you’ll use them however you want to.

ich will heraus finden ob ich ein styl habe, und ob meine art den leuten gefelt oder nicht. Auserdem will ich noch wissen ob mich mein freund liebt, und ob meine familie mich auch wirklich lieb hat. Ich mochte echt gerne mal all das wissen. Und ob mein deuch mir peinlich sein solle wurde ich gern auch herausfinden.

A durut prea tare. Stiam ca ruptura dintre sfinti o sa ma doara, dar chestia asta devine ridicola. Poate ca e un denunt, pedeapsa divina pentru pacatul meu. Sau, maidegraba, premonitia mea asupra unei posibile pedepse. Nu in viata de apoi in care nu pot sa cred, ci i n viitor, mult mai concret si mai demanding. Voiam un profan caldut in care sa ma infasor si sa fiu (relativ) fericita, si mi-am ucis sacrul, si acum se razbuna. Bin ich entehrt? poate ca da. Mais je ne regrete rien. J’ai seulement peur, mais c’est du normal pour moi.

pentr cei (doi care s-au plans ca nu-mi afla blog-ul pe google daca dau search la numele meu, postez aici numele ca tag. Poate merge, poate nu, dar nu mi se poate reprosa ca nu am incercat.

Ma pierd din cand in cand si ma simt mai putin omul care am vrut sa fiu, dar, cumva, mai umana. Si devine greu de ignorat ca mereu am vrut sa ma transform intr-o creatura pitiabila. Am tins spre o perfectiune idealista care acum imi seamana mai mult a noroi. Noroi social. Poate ca acum ma manjesc cu alt tip de noroi, si, recunosc, mi-e frica de idee, dar nu pot ramane la raul vechi pentru a evita dezamagirea noua.

Parca repet citate americane. Pop-psychology. Mi-e frica de intuneric. Poate ca ma tem de necunoscut. Nu stiu si nu vreau sa aflu. Tot ce ma conteaza e ca am gasit alt drum (pana acum ma izbeam de garduri din alea de plasa, prin care nu puteam trece si peste care nu puteam sa sar).

Iti iubesc gura,
cu buzele tale de sfanta
si limba aceea tradata de
degete iuti pe vreo tastatura.
iti iubesc vocea stridenta
ragusita, chinuita de gatlejul care ti se contracta.
Iti iubesc suferinta,
asta e adevarul.
Nu te-as putea iubi daca ai fi fericita.
Iti ador lacrimile scrise, nu pe hartie,
nu am atins hartia pe care ai lasat candva amprente.
Te iubesc pe ecrane stralucitoare
fara sa-mi pese de fata ta.
Iti vad doar gura de maicuta cu frustrari sexuale.
Privesti lumanari groase de botez, aprinse si impodobite,
le atingi, le simti caldura.
Eu te privesc pe tine
si te gandesc mai umana decat te-as putea iubi.
De asta iti iubesc doar gura,
pustiita pentru mine de cuvinte,
si cateodata mainile.
Acele maini care te aduc prea aproape de mine.
Nu este in trupul tau nimic mai pretios decat ceea
ce tii in maini.

As vrea sa te musc, sa vad cum snagerezi.
Te-as asculta strigand
si m-as gandi ca vreau sa te vad cum strigi cu mainile,
pe o tastatura, undeva,
si apoi sa-ti citesc urletul de durere.

Nu sunt eu destul de om, si pe tine nu te stiu
decat visa.
Nu te interpretez, te iubesc exact asa cum
mi te imaginez. Esti a mea atat cat te vad,
si mai mult de atat nu existi pentru mine.

Sunt geloasa pe gura ta de Marie.
Mereu voi fi, si voi vrea sa se inchida
peste degetele mele, care atat de rar
se apropie de tastaturi. Sa ma muste, sa doara
si tu sa nu o poti controla.
Aceea este gura mea, nu-ti apartine.
Si daca vreau sa vad cum se scurg lacrimi
pe la colturile acelei guri, vor fi din nou lacrimile mele.

Te-as inchide undeva. M-as transforma in psihopat,
obsedat, si de ce, oricum, la masculin?
Pentru ca ei sunt cei periculos de bruti.
Eu sunt rafinat de brutala, cultiv sadismul si vreau
sa vad cum sangerezi, cum plangi.