Cocotel’s Weblog

Cred ca trebuie sa fii sau foarte “cumpatat”, sau extrem de orgolios ca, pe la (aproape) 20 de ani, sa nu-ti fi dat inca niciodata seama ca de fapt nu esti chiar asa destept precum credeai. Pun “cumpatat” in ghilimele pt ca mi se pare un cuvant demodat, impotriva caruia exista medicamente si sfaturi care ocupa sectii intregi din reviste de femei. Nu e ok sa fii la locul tau, continut, ne-flashy. Dar, in situatia in care esti totusi asa, chiar daca toata lumea te condamna pentru lipsa ta de elan capitalist de a te vinde scump, macar stii sigur ca nu risti sa te supraevaluezi. Nu trebuie sa-ti fe frica de ziua in care lumea iti va dovedi ca esti cam prost. Tu oricum esti convins deja de asta. Intradevar, poate ca esti mai destept decat crezi, sau sunt ceilalti mai prosti decat iti par, dar cu siguranta ca sansele tale in societate se vor ridica la pretul pe care tu singur t-l scrii pe eticheta.

De aceea, e indicat sa fie un pret mare. Vinde-te scump. Nu esti proprietatea patronului, asa cum insinuau comunistii, ci esti proprietatea ta, personala. Ai voie sa fumezi si sa mananci fast-food si sa nu te imbraci niciodata dupa temperatura de afara, si nimeni nu va avea dreptul sa te dea in judecata pentru ca le-ai distrus proprietatea. Esti al tau. Poti sa te autoevaluezi. Deci, permite-ti sa fii orgolios, doar nu pot sti altii ce e in ograda ta. Eticheteaza-te “destept”! Cine crezi ca isi va lua timp si va consuma energie incercand sa te reevalueze? Poate vreun prof, sau vreun idiot cu prea mult timp liber, dar e usor sa le arunci o privire superioara si va fi evident ca eticheta lor nu se ridica nici macar la un nivel la care sa i se permita sa-si dea cu parerea asupra etichetei tale. Timpul tau e atat de pretios cat il faci tu sa fie. Daca ai orgoliul destul de mare incat sa nu te indoiesti niciodata de nivelul intelectului tau, nici nu vei intalni vreo pedica in a-i convinge pe altii cum sta treaba.

Dar mai exista o varianta.Poti sa ai orgoliul de a crede in statutul tau de “destept”, si de data asta ghilimelele au rolul de a accentua pozitia ridicola de adjectiv absolut a cuvantului, doar pana la proba contrarie. Atunci risti sa iti fie dovedit intr-o buna zi ca, totusi, nu esti. Pur si simplu, nu esti unul dintre “desteptii” acestei lumi, daca aceasta categorie exista. Cum am mai spus, nimeni nu poate dovedi unui public faptul ca tu nu esti un geniu ascuns, insa poate sa ti-o dovedeasca tie. Sau poti sa o afli singur. Te poti izbi de zidul unui text sau a unei situatii care iti este indescifrabila, pe cand altii o dezleaga cu usurinta. Poti intalni un om care, cu multa dezinvoltura, se descurca mult mai bine decat tine in domenii in care credeai ca excelezi.

Si atunci stai sa te gandesti, simtind cum degetele ti se racesc si respiri tot mai greu, si iti pui intrebarea oribila : oare sunt mediocru? Cum poti sa-ti dai seama daca exista macar o limita clara peste care pasesti pentru a ajunge de la “destept”la mediocru? Nu-ti pui problema ca ai putea fi prost, nici nu exista aceasta posibilitate. Ti-ai dovedit in trecut abilitatile. Si ai crezut ca ajung pentru a te transforma in ceva special, deasupra normalului, intr-un om repsectabil. Si acum stai si te intrebi daca, oare, esti un supraom cu pana la cauciuc, sau trebuie sa-ti schimbi uleiul la motor, sau pur si simplu esti o dacie vopsita metalizat?