Nu e destul de bine
I don’t care if it hurts, I want to have control. I want a perfect body, I want a perfect soul.
Asta e mottoul anorexicilor. Si noi, restul, ce vrem? Eu, cel putin, imi doresc un perfect soul. Sa fiu entitatea dezirabila, dar nedefinita, care mi se plimba printre peretii craniului. De aia ma dau cu oja si fard. De aia imi vopsesc parul si am grija sa nu raman niciodata fara rimel.
Am in mine o bucata de om pe care trebuie sa o exorcizez fizic. Pe fata, trebuie sa o tai afara din mine. Sa fac o incizie si sa o extirp, ca prea tare mi se zbate in tors si ma distrage de la mers. Si eu vreau sa merg, chiar daca nu am unde sa ajung.
Mi-e frica sa ii spun omului meu ca nu e ok totul la mine. Nu vreau sa-l speriu, doar numai pe el il am. Poate ar trebui sa mai slabesc sau asa ceva, sa ma machiez mai mult, sa desenez dinou. Sa scriu. Nu am mai scris de prea mult timp, nu tastarea asta seaca, nu vreau sa aud click click click click. Vreau un pix si multe, multe bucatele de copaci. Vreau sa ucid padurea si sa profanez toate cadavrele. Scriu ca vreau vreau vreau totul si lumea si pe mine si vreau sa imi para rau daca mi se implineste dorinta si vreau sa mi se implineasca totusi. Vreau sa fiu mai mult decat sunt, si stiu ca mai e ceva in mine, dar e prea monstruos si in acelasi timp prea simplu, banal parca. Toata confuzia mea e o reminescenta a acelei perioade din adolescenta prin care trecem cu totii. Eu sunt o rama prin care ati trecut cu totii, mi-ati luat toate sansele de a fi EU, au fost prea multi inaintea mea. Ce sa mai traiesc, unde sa ma aflu cand in fiecare colt de lume dau peste cadavre putrezite si miros de uzat. Sunt un suflet vechi intr-un trup cum au mai fost prea multe.
