chiuretaj
E prea crăciun ca să mă simt păgână în visele mele cu vara care e prea departe şi prea în mine. Vreau să scot ceva din mine, nu mai suport excesul de bagaj pe care-l car de câteva zile. Mă dor capul şi genunchii, nu mai pot raţiona şi nici fugi. Caut fetuşi pe google, bărbaţi care să mă numească ucigaşă pentru că nu rezist şi ei nu vor trebui niciodată să reziste. Caut în mintea mea o mamă care nu este, o soţie care am crezut că am găsit-o, dar trebuie să trec prin chiuretajul ăsta înainte de a-l mai putea lua pe omul meu în braţe. Mă mir că nu-l dezgustă carnea mea impură, cuvintele mele ascunse de ochii lui albaştri. Voi sparge acel pocal stupid al lui Brown şi al tuturor bărbaţilor care-şi permit să poetizeze scârboşenia trupului meu, îl voi frânge, ca să scap odată şi de tentaţia de a poetiza cu ei. Nu sunt şi nu voi fi poetă, sunt artist care nu a fost chinuit destul. Frânge ceva în mine, iubitule, dă-mi suferinţă vie în locul pustiirii din fiecare centimetru cub al acestui spirit legat de fragila mea existenţă.
