Măcinare
Mă doare iubirea asta ca o rană deschisă, sau, mai obiectiv, ca o infecţie veche de patru luni de zile, care mă face, alternativ, să tremur euforic şi să îmi doresc moartea. Dar sună prea dramatic, maiales de la fata care nu a iubit pe nimeni până să te ia în braţe. Câteodată mă gândesc că mi-ar fi mai bine fără tine, şi-mi doresc să te pierd prin zăpada aceste ierni şi să fiu iar singură în faţa vântului pe care mereu l-am iubit, dar e ridicol. Mi te-am dorit atât, în multe forme, încât acum îmi pae un sacrilegiu să regret durerea infecţiei tale. Deci rămîne să-mi deplâng sufletul atât de drept şi de lipsit de semne de întrebare, pe care-l văd acum prins în cămăruţa murdară a unei meschinării. Numai una, nu prea mare, dar purtătoarea steagului funest al credinţelor mele, căci poartă zvonul altora care au să-i urmeze. Te iubesc, pentru că mă doare pieptul chiar în momentul ăsta. Ştiu că aş putea renunţa, dar am luptat prea mult până aici ca să devin acum un dezertor.
