Cocotel’s Weblog

20 de grade si strazile, parca mai putin prafuite si totusi nu, s-au umplut de fuste, vedenii, urlete colorate ale preoteselor lui apollo. Ametesc de la culorile care ne-au fost interzise toata iarna, lumea in nuante de kaki si maro mi-a ascutit simturile si acum fac overdose de la florile de pe rochii.  Flashback pe primavara trecuta: dap, era tot asa, tot inflorat si sclipicios. si tot cu fuste. Dap, mai exista femei printre monstrii urbani. Se ascund numai peste iarna.

Eu am ramas, robotel inert, incastrata in negru si in androginitatea pantalonilor, asteptand canicula ca pe o forta cosmica, singura capabila de a ma dezbraca de scutul anti-praf si anti-soare. Si astept vara. Parca m-as duce, as fugi undeva, intr-un loc cliseizat de fanteziile tocite ale adolescentei mele timpurii. La Medeleni, sau poate la mosia vreunui boier, sau prin Iasii anilor ‘20.  Cel mai sanatos pentru psihicul meu dezorientat ar fi sa ma duc la bunici, unic loc al claritatii in constiinta mea de fost copil. Dar acum bunicii sunt o batranica si un  mosulet, si dealurile de pe langa sat, si valea, par o alta lume pentru ca nu au drumuri europene care sa te duca acolo.

Raman ,deci, in Clujul mileniului 3, in care am incetat sa mai caut orasul cult si rochiile sale albe, printre fustele inflorate din primavara asta.