Demons haunt at night
Nimic din ce am fost peste zi nu ramane intreg la doua ore dupa apusul soarelui. Sunt Fiona, dar mai putin verde, maidegraba arsa si acoperita de rani care se cicatrizeaza doar la lumina, si luna le deschide, crud, noapte de noapte. Steaua mea invizibila apune odata cu soarele- cata inutilitate in aceasta existenta care se anuleaza prin orarul nepotrivit.
E mai si imi dau jos cerceii doar ca sa-i uit pe propria noptiera (da, asta e pentru tine), cerceii mei raman acasa o vreme, e vacanta la cercei.
De atatea valuri emotive (ha ha emo), aproape ca am uitat: e mai, si aerul e dulce cu miros de salcami. Salcami innebuniti de atata muzica veche. Iarba mangaietoare si furnici isterizate (ups, iar m-am intins pe un musuroi), si tot frigul din mine poate fi exorcizat de soarele care-mi topeste pielea alba. God,e aproape vara. Mi-am inchis ochii intre pereti destul de mult incat sa uit de soare, sa nu simt caldura si sa nu vad ca se usca liliecii. Sakura am ratat-o complet, dar macar mi-am revenit la timp pentru salcami. Prevad teii, literalmente, ii verific regulat sa vad in ce stadiu au ajuns. Ignor furnicile, pe cat se poate, si sesiunea (mission impossible), dar astept trenurile pana la mare/munte/strand/Zalau, intr-un escapism de care aproape ca uitasem.
Clockwork, jazz, gothic tophats si ruj rosu rosu mai lasati-ma cu moderatia, nu e semn de = intre moderat si echilibrat. E o lume de entuziasm dezorganizat si cate o tona de inghetata din fiecare flavour, nu cu scopul uitarii, ci pentru a mai imbogati din culorile lumii in care mi-a fost frica sa ies lunile astea.
Urban decay that is not me
Zilele trec anti-cathartic, timpul se pierde printre masuratori de tristete veche si durere proaspata, dar fada, ecouri de senzatie. Masor adancimea pamantului reavan, inca rece (soarele de mai l-a incalzit doar la suprafata), prevad o vara cruda in care sa ma infofolesc, salopeta de gropar prin vocatie.
Cuvintele altora or fi mai curate, dar sunt departe de mine si de inaltimile, de micimile sufletului sters care prefera uitarea comoda. Prea putin comoda, de fapt. Scaune grele imbracate in catifea prafoasa, miros subtil de mucegai, covor ros si dezordine veche: camera infernului meu sartresc nu are ferestre. Aerul e irespirabil, deja imi simt fruntea si ceafa umede, buzele fierbinti, probabil am nasul rosu si nici macar nu mai stiu sa plang.
Dreams that I’ve had, left me feeling so bad…
that I just wanna give up and lay down and die.
Praf peste degete, gros de o jumate naclaita de centimetru, imi impodobeste miscarile cu lentoare si imi inmanuseaza mainile in decreptitudine. Mi s-au incurcat potecile, tot fugind de dumnezei straini am ajuns sa nu-mi mai vad reperele, soarele a apus si nu stiu sa citesc in stele. Soarele a apus.
Nicu Alifantis s-a nascut in 1954
Nu s-a nascut, desigur, ci a fost nascut de catre o femeie (ca majoritatea oamenilor, cu exceptia celor nascuti de fete sau, eventual, nenascuti).
“Fiori prin mine umbla/si nu am trebuinta./Te rog pe tine, umbra,/sa redevii fiinta”
Nicu Alifantis va muri peste vreo cateva decenii, cel mult.
