Ritual
Ich hab ein Kind in mein Keller versteckt, ein kleines Kind das drei Tage lang geschrien hat, aber jetzt schweigt es endlich. Jedes Tag Koch ich für das Kind, und jedes Tag isst es garnichts. Nein, mein kleiner Gast ist nicht verzogen, bloß ist es besser wenn er nicht isst, sondern nur zu essen möchte. Dieses letzte Tag hat mir das Kind geflüstert, “Bitte, es tut weh, bitte schiebe das Teller nur ein klein bisschien näher zu mir” und ich musste lachen. Wie naiv so ein Kindchen doch sein kann! Und dann habe ich ihn erklärt das es doch alles umsonst gewesen wäre, wenn ich ihn jetzt das Teller vorsetzen wurde. Das kleine Kind hat schon wieder mit dem weinen begonnen, nur ohne tränen jetzt. Wie sinnlos, und doch ist das seine einzige Antwort für mich. Macht nicht. Nur noch neun tage und die Nacht der Killer-Blumen wird meine Rache Himmelswert schießen. In ein paar tagen wird das Kind auch schon schweigen, aber bis dann muss ich noch kochen, damit er niemals aufhört zu wünschen und zu begehren. Sein Hertz, um als Bezahlung würdig zu sein, muss von Lust und Hass und Pein jenseits des Lebens erfüllt sein.
Dreams that I’ve had, left me feeling so bad…
that I just wanna give up and lay down and die.
Praf peste degete, gros de o jumate naclaita de centimetru, imi impodobeste miscarile cu lentoare si imi inmanuseaza mainile in decreptitudine. Mi s-au incurcat potecile, tot fugind de dumnezei straini am ajuns sa nu-mi mai vad reperele, soarele a apus si nu stiu sa citesc in stele. Soarele a apus.
Hier stehe ich, ich kann nicht anders.
Mai multe panze prafuite, perdele mancate de molii de prin dulapurile vreunei babe, imi cad peste ochi si ma ineaca in mirosul mumificarii. Insomnia is an understatement pentru starea asta de n-am-mai-inchis-ochii-de-alaltaieri.
Bazz bazzzz in urechi am vreo 32 de albine isterice. Pe net gasesti ridicol de multe resurse ezoterice, e-books pe mitologie, divinitati puse la murat acum cateva milenii. V-ati amintit de Gaea, fratilor? E in coma alcoolica, too late, chiar daca reusiti sa o treziti, probabil ca a ajuns sa va urasca intre timp.
Ruj rosu si piele gariata, Zamolxe e nemurire dar Kogaionul s-a pierdut. Cine dracu pierde un munte?? Noi. Ok. Cine dracu e noi?
“Foul Superstition! howsoe’er disguised,
Idol, saint, virgin, prophet, crescent, cross,
For whatsoever symbol thou art prized,
Thou sacerdotal gain, but general loss!
Who from true worship’s gold can separate thy dross?”
lord’s favourite sinner
If your road should lead to nowhere, I will follow you all the way without regrets. I will look back at the land we have crossed, and thank God for hills and sunlight, bless the moon that has blessed us with cool summer midnights, pour my love into autumn decay. I swear to the heavens that I’ll follow you every step of the way.
If my feet should walk me away from salvation, down a coward’s path with little but spring’s dull flowers to look forward to, I’ll crucify this love on a hilltop and pray. Broken skies will pour winter rain mixed with ice, my shoes will slosh on muddy grave-dirt, there’ll be no thunder, no more place for song. Too many excuses and this broken will of winter’s tales and candlelight.
God is a beggar’s dream and I am dreaming it right now. Raise the colours high, as they say, we’re immortal, I do not die, but simply rot inside this fleshy avatar, faultless and animalistic as it is. This is a sinner speaking. Prepare the fire, i must burn for this.
And now, putina politica
Capitalismul global a esuat rasunator. In aceasta era a europenizarii, ma trezesc si eu sa sustin productia romaneasca interna. Nu din dragoste fata de patrie (no offence, dar mi-a expirat patriotismul), ci din scarba pentru cultura obiectelor. Doar n-o sa ajung sa ma inchin la Coca-Cola!
Noh, poate-mi trece intr-o luna, cum mi-a trecut si vegetarianismul.
În stare de asediu
Afară e ploaie de toamnă şi criză economică. Pe lângă biroul meu plutesc ziare cu literatură şi criză economică. Sunt în stare de asediu şi criza din mine surclasează foametea mondială. Nici nu mai are rost să donez mese pe freerice.com. Nici nu mai există motive să găsim surse de energie alternative, să nu mai poluăm planeta, să ne transformăm în iepuri mâncători de morcovi şi varză.
Nici nu mai are sens să mă duc la cursul ăsta enervant de vineri, să-mi iau examenele de gramatică, să gândesc optimist sau să încerc să dorm la noapte. Cui îi trebuie somn, oricum, poţi dormi în mormânt, sunt un zombie cu ochi încercănaţi înlăcrimaţi încărcaţi cu negarea lumii pe care mi-am construit-o. Singurul petec de pământ pe care l-am ales intenţionat, ca să am pe ce-mi odihni genunchii uzaţi de atâta stat pe scaun, e inundat de ploaie, şi nu poţi lua în poală pământul, dar îl poţi săruta şi strânge în pumni. Dacă nu te despart de el străzi ude, maşini şi ziduri de beton.
Spre norii de ploaie, coloraţi azi în nuanţa mea preferată de gri, aş vrea să urlu şi să trag săgeţi: apără-mă de lume, furtună minoră, sau abandonează-mă pe marginea unui şanţ, să miaun patetic la maşinile din parcare, numai nu mă lăsa singură în cavoul craniului ăstuia plin de ecouri şi de fisuri prin care intră vânt, dar nu şi lumină. Vântul, înţelegi, dar nu şi lumina.
On war
De pe blogul lui Latuff, unde comics-urile au copyleft, dovada a obsesivitatii cu care urmaresc politica mondiala. Lelea din mine tremura in opinci la gandul crizei economice.
site-ul de origine: http://tales-of-iraq-war.blogspot.com/
Plouă de prea mult timp
12 grade afară, şi plouă neîncetat de azi-noapte. Port o haină de iarnă peste bluza cu guler, dar degetele care îmi ies din mâneci cât să ajungă la taste sunt reci şi mă dor. M-am separat de ele cu un zid de căldură, în toamna asta abia începută, şi care a reuşit deja să îngheţe. trec prin procesul reapropierii extremităţilor, tastez până când sângele circulă şi încheieturile nu mă mai dor.
Ieri noapte, când nu puteam dormi de ploaie şi de vânt, am ascultat colinzi americane pe youtube (nu e păcat dacă nu e limba bunicului şi cuvintele nu sunt sfinte, sfinţite prin credinţa care-mi încălzea iernile copilăriei). Totuşi, parcă e prea devreme pentru tot frigul ăsta. Mai sunt trei luni pânţă la Crăciun, un sfert de an, doamne, ce o să fac atâtea zile, cum o să suport frigul?
Dacă se mai face cald luna asta, o să port costumul nou de baie cumparat de la reduceri. Dacă se repetă frigul anilor trecuţi, voi trece iar prin paşii sentimentului de alienare prin lipsa căldurii, ca senzaţie echivalată, de conştiinţa mea trasată într-o formă veche, cu starea de trăire în sinte, cu viaţa. Căldura este prinsă în mâinile lor, şi trec dinou în spatele gratiilolr cavoului meu de jumătate de an, prin care de-abia încape un braţ musculos, cu palma sa uscată şi caldă.
Insomniac
“ There are some nights when
sleep plays coy,
aloof and disdainful.
And all the wiles
that I employ to win
its service to my side
are useless as wounded pride,
and much more painful. “
Maya Angelou
Nu e decât miezul nopţii, şi eu nu am decât 20 de ani şi mai mult de jumate şi camera asta e bântuită de un duh rău, sau sunt eu paranoică, mi-e frică de noapte. Îl descânt oricum, să iasă, să plece, cum îmi cânt mie câteodată: mai ia o înghiţitură, ieşi din corpul ăsta şi pleacă din convenţiile altora.
Încă nu este ora confesiunilor necenzurate (fără vulgar aici, înafara vulgarului inerent naturii umane). Ca să citez din romanul ridicol de sexed-up pe care l-am citit recent: “4 am knows all my secrets”. Dar sper să noaptea asta nu mă va mai duce până pe acele culmi ale disperării. Pentru asta am în geantă cutia zornăitoare cu pastile de dormit – din plante, mind you, căci cele prescrise de medic transformă somnul într-o stare de apatie constantă, parcă aduc în mine holuri de spital mirosind a antibiotic şi dorinţa neputincioasă de a întinde mâna spre cer, prin fereastră.
