Cocotel’s Weblog

When reflected in another’s eyes, one never sees the scars they know to be on their soul.

In someone else’s mind, i feel that i must be a thing of beauty, with traits, clear or shady, as they may be, quite flawless, because no spectator of my current being can claim to recall the past that has shaped this human that is, now. Yet, just as much, no one can understand my reasons and, while i’m quite grateful for not being see-through, it does leave me in a morose mood to think of this beloved silence that condemns me to my loneliness,  a state too old to rouse my interest and  to persistent  in its continuous presence to be ignored.

Singura poezie din lume este în mine. Mi-am dat seama de mult, de pe la primele episeade depresive , momente de revelaţie şi epifanii. Totuşi, mă trezesc iar căutând frumuseţe pe dinafară, şi mă tai dinou. Totul e plin de cuţite: cerul are nori-cuţite, din care plouă cu picuri tăioşi. Iarba ascunde cuţitele, şi văd tăieturile doar a doua zi. Oamenii scuipă, din când în când, câte o lamă direct pe pielea antebraţelor mele.

Şi totuşi, mă văd închizând ochii şi transpunând o poezie undeva, oriunde, într-un om, un tablou, un dulăpior frumos, o idee criminală. Scriu cu cerneală albă peste cuţite reale şi imaginare, nu mai fac discriminări, umplu lumea de cuvinte şi apoi le văd cum se taie, se ascut, îmi întorc spatele.

Măcar dacă s-ar despica cerul, am vedea degetele de la piciorul lui dumnezeu. Aşa, în sfera noastră de dogme şi cuţite, ne ciocnim unii de alţii şi de nihilism, şi ajungem să credem că şi divinitatea este tot o poezie a cuiva, malinterpretată de alţii, şi să renunţăm la voinţa de a ne mai agita atât. Sau, ca şi mine, poate ajung unii să audă mişcările îndepărtate ale unui zeu indiferent, la care să-şi dorească să ajungă imediat. Măcar pentru a face o călătorie.

The British are feeling the pinch in relation to recent terrorist threats and have raised their security level from “Miffed” to “Peeved.” Soon, though, security levels may be raised yet again to “Irritated” or even “A Bit Cross.” Brits have not been “A Bit Cross” since the blitz in 1940 when tea supplies all but ran out. Terrorists have been re-categorized from “Tiresome” to a “Bloody Nuisance.” The last time the British issued a “Bloody Nuisance” warning level was during the great fire of 1666.

The French government announced yesterday that it has raised its terror alert level from “Run” to “Hide”. The only two higher levels in France are “Collaborate” and “Surrender.” The rise was
precipitated by a recent fire that destroyed France’s white flag factory, effectively paralyzing the country’s military capability.

It’s not only the French who are on a heightened level of alert. Italy has increased the alert level from “Shout loudly and excitedly” to “Elaborate Military Posturing.” Two more levels remain: “Ineffective Combat Operations” and “Change Sides.”

The Germans also increased their alert state from “Disdainful Arrogance” to “Dress in Uniform and Sing Marching Songs.” They also have two higher levels: “Invade a Neighbour” and “Lose”.

Belgians, on the other hand, are all on holiday as usual, and the only threat they are worried about is NATO pulling out of Brussels.

The Spanish are all excited to see their new submarines ready to deploy. These beautifully designed subs have glass bottoms so the new Spanish navy can get a really good look at the old Spanish navy.

Americans meanwhile are carrying out pre-emptive strikes, on all of their allies, just in case.

De ce e deja intuneric? Ceva nu e ok cum lumea cu mine cu lumea cu mine cu

http://youtube.com/watch?v=SGTDRztaCCw i never loved nobody fully, guess i don’t know how, and it breaks my heart

Am zis cândva că mi-am găsit un drum, şi azi îmi muşc limba şi mi se umple gura de sânge cu gust metalic, poate o să-mi ruginească piercing-ul, ar îl curăţ repede cu încă o gură de vin. M-a trezit bâzâitul acelui mic demon turbat al lipsei de timp şi al negării spaţiului, şi mi-a deschis venele o voce iubită prin cuvinte de reproş. Încă o cicatrice, şi din rană îmi ies, ca de obicei, mai mult cuvinte decât purpură cleioasă. Încă puţin vin şi nu mai doare.

Cer prea mult, probabil, dar nu-mi pasă, sunt aici şi vreau să fie lumea mea, nu accept altă lume şi nici concepţia altora despre cum ar trebui să fiu. Dacă nu mi-e at să fiu fericită, e ok şi aşa, dar plastic inert şi omogenizat refuz să fiu. Ok, poate că sufăr de prostia aia bipolară, poate că-mi schimb părrile prea des, dar nu am omorât încă pe nimeni şi nu mă veţi putea închide nicăieri. Decât poate în mine. Mi-am închinat sufletul unui zeu fără nume, dar care îmi răspunde uneori. Aş spune că mi-e bine, că n-am de ce să plâng, şi nici nu-mi curg lacrimi pe faţă. dar le simt inundându-mi pieptul cu o durere surdă, mută, oarbă, orbitoare.

Iubitule, dacă citeşti încă odată aberaţiile mele, nu ştiu ce ar trebui să scriu aici pentru a te face să nu te îndoieşti cumva de mine. Nu ştiu nici măcar dacă am dreptul să încerc să fac ceva, orice, din tine sau dine ce simţi tu. Dar aşa am învăţat din filme şi reviste, să manipulez până ajung la happz end, chiar dacă nici nu-s sigură că ştiu ce-i aia happy. Ştiu numai că nefericirea ta este un coşmar prea posibil ca să mai pot închide ochii seara, fără atâtea somnifere câte nu luam pentr a-mi vindeca infinitele insomnii. Trebuie să-ţi spun că regret de multe ori, aproape de fiecare dată cân închid, scârbită, fereastra cu site-ul pe care am postat ceva nou, momentul în care ţi-am dat cheia acestei colecţii de ură şi silă. N-ar trebui să vezi tot ce e mai urât în mine. Nimeni, in cei care mă cunosc, n-ar trebui să ştie de adresa asta stupidă. Chiar dacătu ai zis că vrei să mă cunoşti cât mai bine, înainte de a mă piere, tot nu e ok. Şi oricum, când, sau cum, crezi că o să mă pierzi, mă întreb. Îmi simţi zilele limitate, cu aceeaşi morbidă predilecţie spre perisabil ca şi mine, sau prevezi un final de o banalitate excesivă a iubirii dintre noi, transformi primul meu exerciţiu de amor într-o poveste clişeizată. Dar nu va fi aşa, oricum o filtrezi tu, povestea asta nu are sfârşit în mine, ci doar, poate, prin mine. Nu mă ştiu opri, dar ştiu pune punct. Oricum, ar fi cazul să pun punct acestui post acum, sunt ameţită şi e prea probabil ca tu să citeşti cu adevărat ce-am scris.

 PS: te iubesc nu prevede vreo finalitate 

Numerele se suprapun pe ceasul de pe desktop

masinaria asta are vremea ei, curgere proprie

pe cand pulsurile tale sunt ale unei lumi intregi

si ale mele, pe deasupra.

am asteptat sa simt acea incluziune in spatiul tau

sau macar in natura.

dar noi doi nu suntem compatibili,

si natura e patata cu petrol. Impermeabila.

Tu treci mai repede ca timpul,

eu nu incap in pulsurile tale.

Eu am ochi, si tu ai ochi, oare cine ii are inchisi,

si cine doar clipeste?

Oare avem vreunul dintre noi dreptate?

Am pe picioare urme de ruj

Cu care mi-ai desenat neperfectiunea, nefrumusetea

Si mi-ai taiat in carne cu acel ruj rosu, rosu ca interiorul acestui corp de om.

Nu vreau sa fiu om, as vrea sa fiu poeta

Si sa nu ma patrunda nimic.

Nu vreau sa pun nimic in mine, in gura sau altundeva,

Si nici sa iti acord acces la inauntrul meu de culoarea rujului.

Ti-am vazut cicarticile de pe piept, de pe picioare

Si stiu cum se simte sa desenezi cu alt fel de rosu.

Nu te mai cred.

I feel like i’m naked in front of  the crowd ’cause these words are my diary screaming out loud and I know that you’ll use them however you want to.

pentr cei (doi care s-au plans ca nu-mi afla blog-ul pe google daca dau search la numele meu, postez aici numele ca tag. Poate merge, poate nu, dar nu mi se poate reprosa ca nu am incercat.

Balerine cu rochite roz si albe, cu strasuri si paiete si cu prea mult fond de ten. Balerine cu picioruse de paanjen si gratie inumana. Daca ma apropiu prea tare, o sa ma sperie mirosul de transpiratie, inevitabil, caci toate poarta rochite de plastic, si ochii de sticla. Aplauze si mila nu va salveaza de prea multe exercitii, nu va dau inapoi anii copilariei petrecuti invatand pozitii si adolescenta cu diete si fara discoteci. Nu va apara de 35, numarul de ani la care muschi vor incepe sa cedeze.

Prea mult spectacol, si prea multa frumusete (la fel de superficiala si defectuasa ca oricare alta), ca sa tina mult.