Cred ca e ceva foarte bolnav in sufletul meu, daca prefer sa stau acasa si sa ma doara in loc sa ma duc la el. Poate ca nu am iubit destul (deloc), si asta este cicatricea care ma sluteste cel mai mult, ca nu stiu cum. Dar el nu spune nimic. Sau inghite si tace, sau e mai intelegator decat merit. Sau, poate, mai indiferent.
Pe alta nota, nici eu nu ma mai merit. Nu am dreptul sa pot intelege, daca refuz sa lucrez la intelegerea mea. Ma doare boemul care visam sa fiu in adolescenta, si ma ustura doamna din mine cand ma gandesc la pilde din copilarie si la bunicii mei cu maini muncite. Am aproape 20 de ani si ar trebui sa am mai mult in mine, si as dori sa ma golesc de putinul care ma apasa. Nu vreau sa fiu mare, sunt om si nu vreau sa mai fiu altceva, dar mi-as dori sa scap de mine.
Permalink
Scrieti un comentariu
Imi sfarmi degetele. Ai litere atotputernice. Credeam ca sunt o sfanta aici, si te-am vazut, si m-am ciocnit, eu, omul cu talent, de statuia unsa cu sange a unui sfant din alte timpuri. de unde dracu’ vii? Nu vreau sa stiu unde te indrepti, sau unde o sa ajung eu cu timpul. Poate doar ce drum o sa aleg. Dar trebuie sa aflu ce monstru sacru al carnalitatii sculptate in piatra te-a creat. Poate au fost mai multi, un spirit universal adunat din sfintii care au trait de-a lungul timpului, de la foc pana la noi. Si eu, ce sunt eu prin comparatie? O sfanta oarecare, cu meditatii rare si prea lipsita de noduri in par.
Permalink
Scrieti un comentariu
