Printre cuvintele mele se preling îndoieli doar când le privesc de la mai mult de o zi depărtare. Dacă le mai simt încă pe vârfurile degetelor, atunci orice tentativă de a le privi altfel decât cu ochi de îndrăgostită mă aduce pe marginea dubiilor asupra restului existenţei mele, care nu se conturează prin combinaţii de litere romane. Dar după aproximativ 24 de ore apare posibilitatea unor dubii, sau apare, ieşind din blur şi cu tot mai mulţi pixeli, realitatea tangibilă a unei mâini calde, sau câteva şuviţe scurte şi ondulate, care poartă mirosul despărţirii de verbalitate. Pot privi în urmă spre foile sau spaţiul digital pătate de cuvintele mele, şi pot să simt că aş putea exista în lipsa lor. Dar nu pot să cred. E o usturime enervantă care mi se întine peste piele, apoi încep să mă doară încheieturile şi lumea tactilă, sonoră, colorată ca acea rochie de bal mascat se prăfuieşte cu toţi anii mei de formulări.
Iubire în mine sau înafara mea, sau, mai bine, cuvintele din mine şi el de lângă mine. Propoziţii fără predicat, când viaţa mea nu are plot, ci doar devenire. Acţiunea s-a pirdut în refuzul meiu de a renunţa la cognitiv, şi filmele thriller şi dramele sunt declasate de horror şi comedii. Nu am părăsit spaţiul-colivie al grădinii acesteia în care am locuit vreo 6 ani de mai multe zile. Aştept din nou vara, ce e afară acum şi ce e în mine nu se armonizează pentru a rezulta în conceptul “vară”. Pielea mea albă refuză orice raze, râsete, recidive frenetice ale unor amintiri prea încărcate cu ardoare.
Calator
Sunt derutata. in orasul asta nu se vad stelele, si eu m-ma pierdut acum trei ani, de cand am pasit pe strazile prafuite, cu acoperis din cabluri de trolebus. Dupa ce sa ma mai ghidez, daca nu pot sa vad cerul? Nu mai stiu de unde am venit, si nici unde voiam sa ajung. Sunt un calator, un turist perpetuu si nu am nici un tel.
Mi s-a schimbat si sufletul, parca, si nici n-am simtit dupa primul soc. Am crezut ca durerea despartirii de casa s-a dus, ca acum sunt acasa oriunde, caci am pamant sub mine si pamantul e mereu acelasi. Dar ca sa merg pe pamant am avut intotdeauna nevoie de ghid turistic, si in orasul asta atat de viu si totusi inghetat nu pot sa ma mai ghidez dupa stele.
