În sepia (sau nuanţe de gri)
Am ajuns din nou la acel loc din conştiinţa mea, metamorfozată în dealurile din jurul Sânmihaiului, în care orizontul îmi apare ca infinit, monoton şi, în final, indezirabil. Mă văd, aşezată sub vreun măr sălbatic, în forma mea androgină de pe la 10-11 ani, cu mintea curăţată de vânt. Sunt dealuri line şi urcuşuri abrupte, ciuperci albe, flori mărunte şi joase, şi, într-o latură, pădurea. Parcă îl văd pe bunic în cocie, chemându-mă la marginea copacilor, să culegem hiribe. Parcă mă ating culorile simple de atunci, cuvintele simple cu care exprimam emoţii curate. Prin spatele creierului meu, nu mai pot găsi nici râsul, nici cuvintele sau bunicul.
Nostalgia vârstei de aur nu mi-e caracteristică. Inocenţa e o virtute care nu-mi aparţine, şi nu mi-o doresc. De fapt, din viziunile ultimilor ani ai copilăriei mele, mă cheamă numai dealurile şi vântul.
Mă îndepărtez jenant de greu de formulări kitschoase. Parcă orice flashback as avea ajunge încastrat în clişee de rememorare a fericirii trecute. Dar din memoria mea nu s-au şters nici multele nefericiri, resentimente, dezamăgiri ale gândirii mele de ţărăncuţă. Pur şi simplu, în perioada aceea de iarbă infinită, şi durerea era un sentiment curat.
Poezie de la mine
Iti curat jegul adunat la capul patului.
Dupa ce am frecat podelele innegrite si am curatat urmele de
grasime prafuita de pe pereti,
Am lustruit capacul de la buda pana cand nu a mai ramas
nici o urma de urina.
Mi-au crapat mainile si mi-a mers
oja de pe unghii, si arat ca o gospodina neingrijita,
ca o nevasta de bisnitar.
Mi-e cald si am transpirat si imi imping cu mana murdara si crapata
parul de pe frunte. Ma doare spatele.
Am bratele subtiri si mi se pare ca sunt doar
o prelungire de la coada mopului.
Imi spui ca am slabit si eu stiu ca nu pot sa renunt
la bucati din mine, si ca eul meu e limitat,
deci nu conteaza cat mananc. Voi ramane mereu la fel.
Ma inchid in camera mea,
in camara mea de fapt, cu hartiile mele.
Nu sunt ecologista, imi plac acele cadavre subtiri de copaci,
imi place sa le machiez cu vorbele mele.
Ale mele toate, in camara mea in care nu poate sa intre
praful.
Am tras draperiile saptamana trecuta, si mi se pare
ca afara s-a schimbat deja peisajul, si tu
ma astepti la usa, nu la geam.
Peisajul tau a ramas acelasi.
Il imprastii uneori pe jos, pe mobila, pe mine
si ma pierd pe sub el si trebuie sa curat.
Bunica spala geamurile de sarbatori.
Nu am spalat ferestrele.
Si nici nu am sters de praf abajurul lampii.
Lumina rece de toamna nu are voie sa murdareasca
lipsa jegului tau.
