Nu e destul de bine
I don’t care if it hurts, I want to have control. I want a perfect body, I want a perfect soul.
Asta e mottoul anorexicilor. Si noi, restul, ce vrem? Eu, cel putin, imi doresc un perfect soul. Sa fiu entitatea dezirabila, dar nedefinita, care mi se plimba printre peretii craniului. De aia ma dau cu oja si fard. De aia imi vopsesc parul si am grija sa nu raman niciodata fara rimel.
Am in mine o bucata de om pe care trebuie sa o exorcizez fizic. Pe fata, trebuie sa o tai afara din mine. Sa fac o incizie si sa o extirp, ca prea tare mi se zbate in tors si ma distrage de la mers. Si eu vreau sa merg, chiar daca nu am unde sa ajung.
Mi-e frica sa ii spun omului meu ca nu e ok totul la mine. Nu vreau sa-l speriu, doar numai pe el il am. Poate ar trebui sa mai slabesc sau asa ceva, sa ma machiez mai mult, sa desenez dinou. Sa scriu. Nu am mai scris de prea mult timp, nu tastarea asta seaca, nu vreau sa aud click click click click. Vreau un pix si multe, multe bucatele de copaci. Vreau sa ucid padurea si sa profanez toate cadavrele. Scriu ca vreau vreau vreau totul si lumea si pe mine si vreau sa imi para rau daca mi se implineste dorinta si vreau sa mi se implineasca totusi. Vreau sa fiu mai mult decat sunt, si stiu ca mai e ceva in mine, dar e prea monstruos si in acelasi timp prea simplu, banal parca. Toata confuzia mea e o reminescenta a acelei perioade din adolescenta prin care trecem cu totii. Eu sunt o rama prin care ati trecut cu totii, mi-ati luat toate sansele de a fi EU, au fost prea multi inaintea mea. Ce sa mai traiesc, unde sa ma aflu cand in fiecare colt de lume dau peste cadavre putrezite si miros de uzat. Sunt un suflet vechi intr-un trup cum au mai fost prea multe.
Fanatica
Iti iubesc gura,
cu buzele tale de sfanta
si limba aceea tradata de
degete iuti pe vreo tastatura.
iti iubesc vocea stridenta
ragusita, chinuita de gatlejul care ti se contracta.
Iti iubesc suferinta,
asta e adevarul.
Nu te-as putea iubi daca ai fi fericita.
Iti ador lacrimile scrise, nu pe hartie,
nu am atins hartia pe care ai lasat candva amprente.
Te iubesc pe ecrane stralucitoare
fara sa-mi pese de fata ta.
Iti vad doar gura de maicuta cu frustrari sexuale.
Privesti lumanari groase de botez, aprinse si impodobite,
le atingi, le simti caldura.
Eu te privesc pe tine
si te gandesc mai umana decat te-as putea iubi.
De asta iti iubesc doar gura,
pustiita pentru mine de cuvinte,
si cateodata mainile.
Acele maini care te aduc prea aproape de mine.
Nu este in trupul tau nimic mai pretios decat ceea
ce tii in maini.
As vrea sa te musc, sa vad cum snagerezi.
Te-as asculta strigand
si m-as gandi ca vreau sa te vad cum strigi cu mainile,
pe o tastatura, undeva,
si apoi sa-ti citesc urletul de durere.
Nu sunt eu destul de om, si pe tine nu te stiu
decat visa.
Nu te interpretez, te iubesc exact asa cum
mi te imaginez. Esti a mea atat cat te vad,
si mai mult de atat nu existi pentru mine.
Sunt geloasa pe gura ta de Marie.
Mereu voi fi, si voi vrea sa se inchida
peste degetele mele, care atat de rar
se apropie de tastaturi. Sa ma muste, sa doara
si tu sa nu o poti controla.
Aceea este gura mea, nu-ti apartine.
Si daca vreau sa vad cum se scurg lacrimi
pe la colturile acelei guri, vor fi din nou lacrimile mele.
Te-as inchide undeva. M-as transforma in psihopat,
obsedat, si de ce, oricum, la masculin?
Pentru ca ei sunt cei periculos de bruti.
Eu sunt rafinat de brutala, cultiv sadismul si vreau
sa vad cum sangerezi, cum plangi.
Meteo – starea vremii
S-a stins ceva in mine sau s-a crapat coaja oului pictat and aveam 11 ani? Nici nu mai stiu pe unde sa ma caut. Si nu gasesc nici o campie in padurea cu unicorni, deci unde as putea sa-mi ridic castelul, doamna profesoara? Imi musc buzele si regret fiecare cuvant pe care il spun si l-am spus. Imi doream candva a toata lumea sa fie surdo-muta. Atunci am avea cu totii mereu carnetele si pixuri prin buzunare, si eu as fi mai eu decat sunt. Apoi a fost mess-ul si mi-am inghitit cuvintele… sau gandul. Acum ma gandesc la cuvintele mele ca la o voma dizgratioasa a unei adolescente are nu vrea, NU VREA sa fie metamorfozata in fluture. Am vazut prea multi fluturi, multumesc. Nu mai trebuie. Nu ducem lipsa de ei, Prefer sa ma uit in sus si sa vad o lume la care sa pot visa, decat sa zbor pe deasupra balariilor si sa fiu inconjurata de cer albastru-gri. Vantul e mai bland cand bate printre frunze si canta.
Poate ca mi s-a facut frica de viata. Din nou. Ca intotdeauna cand ma gandesc la “viitor”. Ghilimele ironice. Poate ma calca maine autobusul
