Parfum de iunie tarziu
Un buchet de sanziene galbene, infipt intr-un pahar si plasat strategic pe singura tablie a dulapului dintr-o camera neobisnuit de mica, poate raspandi indeajuns de mult parfum incat sa faca aerul din acea camera gros, dulce si ridicol de nostalgic.
In timp
Imi masor timpul in fericiri trecute: o saptamana de la inceputul vacantei, patru luni de la betia in care am efuzionat in iubir cliseistica, sapte luni de la craciun, anul nou si ziua mea, topite intr-o treime caramelizata printre frigul gri al iernii de care inca nu am scapat prin unele colturi ale mintii. Am asteptat soarele ca pe o promisiune cu substrat de inghetata, si acum privesc in viitor la toamna si la agitatie si miscare vie. Nu masor viitorul, il vad in pete de culoare.
Am in cap un infinit de metafore, intre locuri comune si conexiuni personalizate, irationale din exterior, pentru caldura topita si umeda a prezentului. Imi masor timpul in temperatura. Iubirea e calda si vesela iarna, cand vreau sa fiu in bratele lui, si e un zambet inrosit pe canicula, cand il vad numai seara. Toamna sunt farduri si manusi, primavara sunt esarfe colorate. Vara asta sunt rochii inflorate si trandafiri in pamant, pe care ii vad de la geam fara sa ma apropiu de ei. Si inghetata de visine, si balsam pentru buzele de care ma musc. Vara asta este o recuperare a relatiilor neglijate, si nervi pentru ca nu mai apuc sa citesc, si plictiseala pe banci in parc, avand ca fundal masini si claxoane de nunta.
A visa pentru a-ţi trăi viaţa
“Iubeşte-mă acum, căci anii
La tinereţi ne-or pune frâuri
Şi zilele vieţii noastre
Se scurg ca undelemn pe râuri.
Şi trupul tău, care mi-e astăzi
Cel mai dorit dintre limanuri,
Va fi doar un ulcior din care
Vor bea drumeţii pe la hanuri.”
Aşa cântam, pe la 18 ani, închipuindu-mi o iubire mai pură care, în mintea mea de nostalgică a trecutului imaginat, existase acum câteva decenii. Mi se părea că societatea comunistă, cu toate lipsurile şi mizeriile ei, permisese, prin lipsa consumerismului şi înaintea imaginii trucate a eului şi alterităţii sub care ne ascundem acum, existenţa unui sentiment neinfluenţat din exterior.
Penibil de naiv din partea mea. Şi atunci, ca şi acum, zarea a fost golită de albastru, şi cerul nostru este numai o vedenie pe care încerc să mi-o prelungesc prin fragmente disparate de poezii.
Oda soarelui
20 de grade si strazile, parca mai putin prafuite si totusi nu, s-au umplut de fuste, vedenii, urlete colorate ale preoteselor lui apollo. Ametesc de la culorile care ne-au fost interzise toata iarna, lumea in nuante de kaki si maro mi-a ascutit simturile si acum fac overdose de la florile de pe rochii. Flashback pe primavara trecuta: dap, era tot asa, tot inflorat si sclipicios. si tot cu fuste. Dap, mai exista femei printre monstrii urbani. Se ascund numai peste iarna.
Eu am ramas, robotel inert, incastrata in negru si in androginitatea pantalonilor, asteptand canicula ca pe o forta cosmica, singura capabila de a ma dezbraca de scutul anti-praf si anti-soare. Si astept vara. Parca m-as duce, as fugi undeva, intr-un loc cliseizat de fanteziile tocite ale adolescentei mele timpurii. La Medeleni, sau poate la mosia vreunui boier, sau prin Iasii anilor ‘20. Cel mai sanatos pentru psihicul meu dezorientat ar fi sa ma duc la bunici, unic loc al claritatii in constiinta mea de fost copil. Dar acum bunicii sunt o batranica si un mosulet, si dealurile de pe langa sat, si valea, par o alta lume pentru ca nu au drumuri europene care sa te duca acolo.
Raman ,deci, in Clujul mileniului 3, in care am incetat sa mai caut orasul cult si rochiile sale albe, printre fustele inflorate din primavara asta.
